Crăciunul în viitoarea familie Cooper
☃️
📖: Crăciunul în viitoarea familie Cooper
Autor: Roxana M Virjoghe
Nota: 5 ⭐
Înainte să citesc ultimul volum al seriei, mi-a fost teamă până și de nuvelă, pentru că nu știam la ce să mă aștept. Și da, de vină e finalul celui de-al doilea volum.
Dar m-am bucurat când am citit această nuvelă. Nu e nici aici totul roz. Axel și Luna încă trag de pe urma deciziei lui Axel din Fluturi, dar numai pentru că părinții lui sunt niște 🤬.
Încă îmi place Mason, chiar dacă apare mai puțin. Nu mai e așa rău cu Luna și după ce i-am aflat motivele din spatele comportamentului său, am început să-l agreez.
Mama fraților Cooper e o scorpie. Nici pe final nu și-a revenit. Nu mi-a venit să cred ce a putut face numai pentru a o ține pe Luna departe de Axel.
Și aici cei doi protagoniști au avut certuri, ca orice cuplu, dar Luna m-a enervat, pentru că a mințit, doar pentru a-l răni pe Axel, după ce ea a aflat de ceva ce a făcut el când ei încă nu se împăcaseră.
Cum speranțele Lunei s-au dus după vizita la doctor în ultimul volum, nici eu nu m-am așteptat la acea veste, dar mi-a plăcut.
Chiar dacă nu a fost numai despre Crăciun, din partea mea s-a simțit spiritul sărbătorilor și am putut vizualiza unele scene.