Jocul continuă #4 Windy City
📖: Jocul continuă (Windy City #4)
Autor: Liz Tomforde
Nota: ⭐⭐⭐⭐⭐
Am adorat cartea asta încă de la primul capitol, mai ales că m-a făcut să plâng și apoi am parcurs restul poveștii mai mult cu lacrimi în ochi decât zâmbind. Dar și momentele drăguțe au fost prezente.
Îmi place că fiecare volum e despre un sport și nu se trece cu vederea, dar nici nu e informație peste informație doar despre acel sport. Se îmbină bine și frumos toate elementele, de la baseball, la relația celor două personaje principale, relația lor cu fiecare personaj secundar și relația lor cu sportul.
Aici l-am cunoscut așa cum trebuie pe fratele Rhodes mai mic și pe doctorul atlet, Kennedy Kay, interacțiunea lor reușind să-mi atragă atenția încă din volumul celălalt.
Mi-a plăcut cum a reacționat Isaiah când a auzit, fără să vrea, cum a fost tratată Ken chiar în prima ei zi. Și faptul că a încercat să o facă să se simtă mai bine, deși aceea a fost ziua în care, în urmă cu mulți ani, viața lui a fost dată peste cap.
Kennedy m-a enervat un pic, când își spunea că știe ea mai bine ce face Isaiah și că ea nu e singura femeie după care s-a ținut de câțiva ani. Nu i-a spus nimeni nimic, nici măcar Travis sau Cody nu i-au dat de înțeles că Isaiah ar fi făcut ceva, și ei sunt cei mai buni prieteni ai lui și îi vor binele.
M-a enervat și Dean, mai ales după ce am citit ce făcea el încă din liceu. Cum s-a purtat cu Isaiah. Dar mi-a plăcut și că sora lui i-a închis gura într-un moment în care el a încercat să fie iar nesimțit cu Isaiah.
Am fost supărată pe Kennedy când i-a spus lui Isaiah sau Zaya, cum îi spune Max 🥹, că vrea ca el să o învețe cum să fie în preajma altor bărbați.
I-am înțeles comportamentul și nu a fost doar din cauza logodnei ei. A fost un fel de afacere în care a fost obligată să intre, pentru că Dean nu a acceptat s-o ia pe urmele tatălui lui.
Îi urăsc pe părinții lui Kennedy și nu o să-mi schimbe nimic părerea despre ei. Mai ales mama ei.
Am fost și surprinsă să aflu ce a făcut sora ei vitregă și m-am bucurat când, spre final, soarta i-a râs în față, că a început să fie suspicioasă.
Kennedy a fost cu ideea strălucită în seara din Vegas și Isaiah nu a putut s-o refuze și apoi tot ea a fost supărată. Dar Isaiah avea tot dreptul să fie el cel supărat. Și totuși, nu a putut să fie așa cu ea.
El chiar a iubit-o, chiar înainte să-și dea seama de sentimentele alea.
Mi-a plăcut că Dean a fost de partea ei măcar într-o privință și a acceptat să vorbească cu Isaiah și i-a spus de ce a reacționat așa când a aflat de acea căsătorie.
Că au fost amândoi oile negre ale familiei.
Isaiah a reușit s-o descoase pe Kennedy câte puțin, pentru că i-a păsat și a vrut ca ei să îi fie bine. Și Kennedy a explicat de ce e așa cum e. Și că în sfârșit a dat peste cineva cu care învață să fie ca orice altă femeie. Și că ea începe să își deschidă ochii în direcția lui Isaiah, chiar dacă au mult de muncă, mai ales ea, pentru că nu îi e ușor să se încreadă.
Isaiah m-a făcut să plâng și mai tare când, în fiecare noapte cu furtună, chiar dacă nu ploua, el îi verifica pe toți cei pe care îi iubește, pentru că a rămas cu starea asta de când avea doar 13 ani.
Mi-a plăcut și când, pe măsură ce înainta povestea lor, Kennedy a realizat ceva, mai ales în momentul în care s-a trezit că trebuie să plece de lângă el. A făcut ceva drăguț pentru Isaiah și el nu a știut nimic. Apoi a vrut el să facă ceva pentru ea, pentru că nu a vrut s-o lase să renunțe, din nou, la visul ei.
Mi-a plăcut și când au fost serile în familie. Când Isaiah era cu nepotul lui și cu fratele lui.
Povestea asta a avut de toate. M-a făcut să plâng, să citesc câte o pagină printre lacrimi, să râd, să mă enervez, să zâmbesc și să-mi vină să intru în carte pentru a lovi pe cineva cu bâta de baseball.
